1.

nu atît să-ţi iei zborul tu, cît să-i ridici – osanale! – chiar pista ei de decolare-n al nouălea cer,

într-o cameră închiriată cu ora, (de trei ori) pe mică pe ceas, într-o călătorie de nuntă (la cer) ch-ău – beijing, via viena,

cînd odată cu luarea de altitudine, temperatura nu scade ci creşte, iar boeing-ul tău (judecînd după gland) se transformă,

pe măsură ce înaintează, -n concorde pregătindu-şi – cu spăimîntătoare viteză – explozia finală

şi nici nu să învingi gravitaţia, cît să n-o laşi – cum ar zice francezii: să cadă – gravidă,

într-un pat nupţial ridicat, prin prezenţa-i de sex feminin, la puterea de patrie,

cînd coloana ta/ şira spinării ei au şi trecut pe frecvenţă înaltă, -n duet, iar pilotul

automat nu găseşte atîta pămînt cît să-l pună sub tălpi nici nu raiului, gurii de rai dintre coapse

2. via

„viens! viens!” viena – aşa se chema ea în taină, iar felul în care-i zvîcnea, ca o dunăre-albastră, pe frunte o venă

o plasa nu atît pe atlasul politic, cît – chiar şi-n absenţa imperiului, capitală iubită! – pe-o hartă

geofizică (laudă formelor!). aterizată doar cît să te facă să zbori – nu există plecare/ sosire decît via viena! –,

arcuindu-se tot ea deasupra-ţi ca nut peste geb. arc voltaic în timp ce-o. şi dacă

i-a venit, curcubeu. una scurtă, din prima, şi după – 5 fusuri orare, 8 ore de zbor – pîn’ la capătul nopţii

(„chiar şi-atunci cînd ne sincronizăm, tu o faci împotriva luminii şi eu după soare”), plus-minus

decalajul orar. toate cursele aeriene, -ale lui/ sala de aşteptare-a aceluiaşi aeroport, al ei (numele-i

se citeşte pe buze – „viens! viens!” –, c-o priveşti drept în ochi, că-ţi laşi ochii în jos). mai presus

de dorinţă, el/ nu mai prejos de plăcerea lui, ea. la-nălţime, el/ în profunzime, ea. pur/ pură. ruptă din rai,

pista-i de decolare/ albastru de via[gra], cerul

3.

love is… când excavat din pătratul cel mare ce nu are colţuri, un cub de

pământ negru (al meu) dat de-a dura se rostogoleşte sincron cu

un cub negru (al tău) de pământ şi, oprindu-se-odată, ies la suprafaţă

— puncte albe, de os — craniul meu craniul tău arătând 1:1

sau când, groapa întoarsă cu gura în jos, pe postavul cel verde al ierbii se duc de-a

rostogolul sincron două zaruri de os (craniul meu craniul tău), în mişcarea

lor ciocnindu-se îmbrăţişându-se până dau naştere unui al treilea. oprite, arată

— puncte negre, de humă, pământul din gură din nări din găvanele ochilor — 6 şi 6 şi 6

Ch-ău – Beijing – Ch-ău

din volumul Arme grăitoare, în curs de apariţie la editura CARTIER

Publicat în: Creație

Acest articol a fost publicat la miercuri, octombrie 21st, 2009, 18:11 în Creație. Poți să urmărești comentariile noi ale acestui articol prin intermediul RSS 2.0 feed. De asemeni poți să scrii un comentariu, sau să trimiți un trackback de pe blogul tău.