Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig de Hohenzollern-Sigmaringen trebuia „suit pe tronul unei ţări cu circa cinci milioane de suflete” fie şi pentru a ajunge… subiect de roman, asta după ce a intrat în istorie sub numele de Carol I al României.

Or, sub pana lui Filip Florian – autorul Degetelor mici despre care Tania Radu afirmă că „este probabil cel mai reuşit dozaj de imaginaţie ficţională şi densitate culturală” -, personajul regelui stă în umbra celui al dentistului Joseph Strauss, adevăratul protagonist al naraţiunii, chit că romanul se intitulează Zilele regelui, Polirom, 2008. Astfel începe un complicat joc la patru mîini, cînd ba încă tînărul locotenent în regimentul de dragoni din Berlin „s-a trezit întrebîndu-l pe dentistul care-i crestase gingia cu bisturiul dacă nu cumva l-ar urma la Bukarest, pentru totdeauna”, ba Joseph „a ştiut ce are de făcut”, asta după ce „Carol (…) l-a rugat (nu i-a poruncit) să găsească leacul potrivit (şi binecuvîntat) înaintea înfăţişării la sultan”. Dar adevărata intrigă se înnoadă în momentul în care dentistul se prinde să pună capăt celor trei sute optzeci şi patru de zile în care „Carol I nesocotise legile firii şi nevoile trupului”. Îl duce la Linca, fata „care nu l-ar fi putut recunoaşte niciodată pe principe, fiindcă se născuse fără darul vederii”, dacă, la plecare, regele nu şi-ar fi uitat batista lui, cu monogramă. Peste altele 130 de pagini, oarba Linca i se înfăţişează lui Joseph, de mînă cu un băiat – copia în miniatură a regelui Carol: „împlinise cinci ani, avea nasul un pic coroiat, pomeţii drepţi, nu ascuţiţi, şi, după toate semnele, sprîncenele urmau să-i crească stufos”. Dar abia la pagina 266 cele două chipuri – a regelui şi a puştiului – se suprapun, într-un final de zile mari.