Comentarii la: TEO(craţia p)OET(ică) http://galaicu-paun.cartier.md/teocratia-poetica-144.html citesc, deci scriu. Sat, 10 Jul 2010 17:15:10 +0000 hourly 1 http://wordpress.org/?v=3.0.1-alpha-15322 De către: Dorin Tudoran http://galaicu-paun.cartier.md/teocratia-poetica-144.html/comment-page-1#comment-75 Dorin Tudoran Mon, 25 Jan 2010 12:09:34 +0000 http://galaicu-paun.cartier.md/?p=144#comment-75 Emilian, Multzumesc. Dorin Emilian,

Multzumesc.

Dorin

]]> De către: marius aldea http://galaicu-paun.cartier.md/teocratia-poetica-144.html/comment-page-1#comment-70 marius aldea Sat, 19 Dec 2009 22:04:17 +0000 http://galaicu-paun.cartier.md/?p=144#comment-70 va invit pe blogul meu de poezie www.mariusaldea.wordpress.com va foarte multumesc, cu bine! va invit pe blogul meu de poezie http://www.mariusaldea.wordpress.com
va foarte multumesc, cu bine!

]]> De către: ingres http://galaicu-paun.cartier.md/teocratia-poetica-144.html/comment-page-1#comment-67 ingres Sun, 13 Dec 2009 23:49:45 +0000 http://galaicu-paun.cartier.md/?p=144#comment-67 Cred că astfel de evenimente sunt ceva deosebit pentru viaţa culturală chişinăuiană, şi sunt fără rezerve demne de cele mai mari laude şi urări de succes. Mie personal mi-a plăcut nu atît ca conţinut, dar ca ritual. Conţinutul întotdeauna conţine subiectivitate şi e pasibil de critică. Dar pe viu am văzut în ce mod dă autorul viaţă cuvintelor ce le conţin poeziile sale(asta e o parte a ritualului). Poezia citită de autor capătă atunci existenţă autentică, iar lectura personală e doar un împrumut, ca şi cum ai măsura o haină străină. În momentul citirii autorul le arătat caracterul şi temperamentul lor şi le laudă ca o mamă, fiincă anterior le-a născut în momentul creaţiei. O altă parte a ritualului era conţinută în interacţiunea poeţilor prezenţi la această citire. Era interesant să vezi oameni devotaţi poeziei posmoderniste participă la un act de iniţiere, cum triumfează împreună cu arta lor. Nu-i elogiez, doar povestesc ce mi-a plăcut, fiindcă după părerea mea e sicer. Cu toate că Teo Chiriac nu pare un extrovertit sau un coleric care risipeşte sentimente în seara aceia el a rămas gol. Poezia este o artă foarte personală şi nu e altceva decît viaţa sentimentelor prin intermediul cărora poetul se citeşte pe sine. Sau şi mai exact acea revoltă a sentimentelor într-un moment X. Şi dacă sentimentele domnului Chiriac vorbesc în limba lui Heideger, înseamnă că într-un fel prin intermediul acestei limbi el sapă în propriul interior în loc să lase natura să vorbească. Pune prea multă raţiune. Lumea e şi aşa prea calculată şi pragmatică, iar trebui mai multe lucruri frumoase, ceva radical frumos, complet detaşat de lumea materiei, un imbold, ceva revigorant, un cutremur spiritual. Eu aş admira probabil o astfel de poezie. Aţi putea să-mi scrieţi cînd va mai fi o astfel de seară de poezie! Mulţumesc. Cred că astfel de evenimente sunt ceva deosebit pentru viaţa culturală chişinăuiană, şi sunt fără rezerve demne de cele mai mari laude şi urări de succes. Mie personal mi-a plăcut nu atît ca conţinut, dar ca ritual. Conţinutul întotdeauna conţine subiectivitate şi e pasibil de critică. Dar pe viu am văzut în ce mod dă autorul viaţă cuvintelor ce le conţin poeziile sale(asta e o parte a ritualului). Poezia citită de autor capătă atunci existenţă autentică, iar lectura personală e doar un împrumut, ca şi cum ai măsura o haină străină. În momentul citirii autorul le arătat caracterul şi temperamentul lor şi le laudă ca o mamă, fiincă anterior le-a născut în momentul creaţiei. O altă parte a ritualului era conţinută în interacţiunea poeţilor prezenţi la această citire. Era interesant să vezi oameni devotaţi poeziei posmoderniste participă la un act de iniţiere, cum triumfează împreună cu arta lor. Nu-i elogiez, doar povestesc ce mi-a plăcut, fiindcă după părerea mea e sicer. Cu toate că Teo Chiriac nu pare un extrovertit sau un coleric care risipeşte sentimente în seara aceia el a rămas gol. Poezia este o artă foarte personală şi nu e altceva decît viaţa sentimentelor prin intermediul cărora poetul se citeşte pe sine. Sau şi mai exact acea revoltă a sentimentelor într-un moment X. Şi dacă sentimentele domnului Chiriac vorbesc în limba lui Heideger, înseamnă că într-un fel prin intermediul acestei limbi el sapă în propriul interior în loc să lase natura să vorbească. Pune prea multă raţiune. Lumea e şi aşa prea calculată şi pragmatică, iar trebui mai multe lucruri frumoase, ceva radical frumos, complet detaşat de lumea materiei, un imbold, ceva revigorant, un cutremur spiritual. Eu aş admira probabil o astfel de poezie.
Aţi putea să-mi scrieţi cînd va mai fi o astfel de seară de poezie! Mulţumesc.

]]>