Niciun scriitor de limbă română nu a prins realităţile noastre…  „geopolitice” – un cuvânt la modă de când se tot vorbeşte de Europa regiunilor! – într-o formulă mai lapidară decât Vasile Romanciuc, autorul antologicului poem Temă (teamă) basarabeană:

Prut –

trup

rupt.

(în comparaţie cu acesta, orice haiku sună ca un mic epos). Patru litere cât patru Evanghelii, trei scrâşnite din dinţi (p, r, t) şi doar una (u) glăsuită!

Bucuria de a-l avea în calitate de protagonist al Serii Poetice de la Librăria din Centru, joi 18 februarie, pe autorul REcitirii proverbelor, Ştiinţa, 2007, a fost cu atât mai mare, cu cât omul şi poetul cu acelaşi nume se revendică nu atât din pasărea măiastră a succesului la public, cât din rara avis a apariţiilor publice. Este greu, dacă nu chiar de-a dreptul imposibil, să ţi-l imaginezi pe Vasile Romanciuc dându-se în spectacol (y compris, de poezie), astfel încât atunci când s-a văzut în faţa microfonului mai mult cuvintele l-au exprimat decât el le-a rostit. În modestia lui funciară, poetul a reuşit performanţa să transforme seara sa de poezie într-o serată a invitaţilor săi (Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Iulian Filip, Aurelia Borzin şi debutanta Dumitriţa-Raluca Parfentie), dintre care unii au citit cam de două ori pe cât a citit protagonistul. În acest context, gestul Dumitriţei-Raluca Parfentie de a recita un poem de-al lui Vasile Romanciuc a fost nu doar unul reparatoriu, ci de o eleganţă desăvârşită.

Astfel încât, animat de aceeaşi pornire, mă retrag în culise, lăsându-vă în compania unuia dintre cele mai frumoase poeme din câte s-au scris vreodată la noi (pe care vă rog să-l gustaţi… în scris, comentându-l pe îndelete):

Tabla înmulţirii cu şapte

Nimeni,

nimeni nu mai vrea să fie balaur.

Nimeni.

Mai ales balaur cu şapte capete.

Că nu-i glumă să-ţi cumperi

şapte pălării deodată.

Sau şapte perechi de ochelari.

Iar dacă mai eşti şi fumător, ce faci?

Iar dacă-ţi mai place şi păhărelul?

Bineînţeles, e grozav să-l bârfeşti pe cutare

cu şapte guri sincronizate,

dar face să fii balaur

numai pentru atât?

Dar când prind a se certa

cele şapte capete –  care dintre ele-i mai deştept? –

vai, Doamne! cum se mai mănâncă,

cum se mai muşcă!

Hai să fim oameni, zice balaurul,

furat de gândurile acestea pedagogice,

apoi se dă de şapte ori peste cap

(peste… capete),

având certitudinea că  se transformă

în

omul nou, omul nou, omul nou,

omul nou,

omul nou, omul nou, omul nou.

Publicat în: Eveniment

Acest articol a fost publicat la luni, februarie 22nd, 2010, 16:40 în Eveniment. Poți să urmărești comentariile noi ale acestui articol prin intermediul RSS 2.0 feed. De asemeni poți să scrii un comentariu, sau să trimiți un trackback de pe blogul tău.